Lavanderist

În ultimii nici-nu-mai-știu-câți ani, "nu mă uit la televizor" a devenit un fel de laudă. Mi se întâmplă și mie, ca și altor enorm de mulți oameni. Și când te gândești că, atunci când ne-a zis Băsescu să nu ne mai uităm la televizor, că ne tâmpește, toată lumea i-a sărit în chelie! :D Cred că am auzit de zeci de ori și plinul-de-mândrie "la noi, televizorul e doar pe post de mobilă" - probabil, reminiscență a atât de românescului pește de sticlă colorată de pe televizor.

Și totuși! Până și noi mai deschidem din când în când televizorul, dar, desigur, ca noi toți, suntem nește intelectuali rasați, așa că ne uităm aproape exclusiv la canalele Viasat - bine, unii dintre noi, nu zic cine, ar ține tv-ul, când e deschis, exclusiv pe Viasat History, dacă n-aș fi și eu pe lângă telecomandă. Chiar, la ce credeați că zic? Hai, măă, chiar așa?! Poza de la început era așa, de relaxare! :))

Deci, se poate cu certitudine afirma că la noi va crește durata alocată acestei îndeletniciri, pentru că Viasat History tocmai a anunțat că lansează o serie nouă de programe, Viasat Epic, duminica, de la ora 22.00, începând din 10 aprilie. Cum ar veni, dacă nu v-a plăcut la școală istoria, acum aveți ocazia s-o "vedeți" sub formă de seriale dramatice despre momente epice ale istoriei mondiale - daaa, știu, toți citim și cartea, mai ales după ce vedem filmul! :D

37 de zile - drumul către Primul Război Mondial

Și cu ce începe? Păi, cu serialul „37 de zile: drumul către Primul Război Mondial”, după care vor urma „Exilați” și „Casa umbrelor”, în care o vom vedea pe frumusețea aia de Gillian Anderson (n-o zic numai eu, a fost votată World’s Sexiest Woman de o revistă de bărbați, acum niște ani). Serialul este premiat cu Emmy și se bazează pe romanul clasic al lui Charles Dickens.

Așadar, vizionare plăcută și popcorn la toată lumea! :)

surse foto: Viasat History și (sus) http://tinyurl.com/juzbd6s

comments