"La famille Bélier", „comme en ‚bélier’” – cum zice protagonista filmului când se prezintă, este o familie de surdo-muți, după cum spun ei despre ei, de altfel - și o “spun” perfect natural și fără gargară “politically correct”: tată, mamă, frate mai mic, plus o fată care poate vorbi și care, mai mult, cântă ca o privighetoare, dar încă nu știe asta despre ea.

O s-o descopere la un curs de muzică la care s-a înscris pentru un băiat, curs al cărui profesor (interpretat de actorul Eric Elmosnino) e un personaj electrocuta(n)t, alături de care parcurgi situații, stări și momente de te doare mintea, efectiv. Artistul condamnat la viața în provincie, el e cel care o împinge din spate pe Paula să-și dea drumul la voce și să-și testeze puterile într-o competiție foarte importantă. NU, nu seamănă cu Glee. Nu, nu vreau să vă povestesc filmul și nici să mă refer la momente-cheie care să devină spoiler-e.

Bélier-ii sunt simpli, priviți pe deasupra, niște crescători de vaci și producători de brânză. De fapt, veți vedea că au un simț al umorului dincolo de obișnuit, sunt gălăgioși fără să-și dea seama - normal, sunt certăreți – imaginați-v-o p-asta! - sunt iubitori, sunt super-mega sexuali (!), sunt candizi, dar nu proști, și au crescut doi copii foarte mișto.

Paula, fata de 16 ani, interpretată de Louane Emera, este traducătorul și interpretul restului familiei pentru lume, ea discută la telefon cu furnizorii și contractorii și tot ea e traducător politic atunci când taică-su se decide să candideze la primăria localității (da, imaginați-v-o și p-asta, vă rog, în Românica, eventual!). "La urma-urmei, și Obama a avut un handicap în alegeri!"

Ai ei pot deveni ușor jenanți în public, pentru că nu-și dau seama întotdeauna de consecințele acțiunilor lor, dar sunt fermecători.

Interpretarea tinerei actrițe mie mi s-a părut extraordinară, din toate punctele de vedere. De altfel, a și câștigat un César pentru most promising actress.

Frate-su, un mic obsedat sexual la vârsta la care așa trebuie să fie orice băiat, e personajul care punctează câteva momente, care vine să mai dea câte una după ceafă “doctrinelor” din manuale sau din societate.

De altfel, toată familia e atât de normală, de firească, încât filmele americane sau programa ministerului educației din România par și mai idiotice: „discuțiile” despre sex sunt savuroase, complete, explicite și... perfect naturale. Și dese! :)

Filmul pare doar simpluț și doar drăguț la prima vedere, o comedioară ușoară cu accente de dramă – dramedy, cum i s-a spus oficial, dar, cu cât trăiești în el, cu atât simți cum se dezvăluie strat cu strat și vorbește despre dragoste familială, dragoste adolescentină curată, ne-americănească, independență și dezvoltare, prietenie bună de tot, înșelat, minciună, prefăcătorie electorală, cinste, integritate, voință, putere și dragoste de animale.

Filmul e construit din cadre scurte, simple, umane. Menționez că nu m-am uitat niciodată la ceas cât a durat filmul! Muzica mi s-a părut fabuloasă - și nu numai mie.

A, o să-l întâlniți și pe Obama în carne și oase! :)

Momentul în care Paula construiește un pod al înțelegerii cu restul familiei ei, în finalul filmului, e puternic și, deși sunt convinsă că o să citesc la “adevărații critici de film” că e o porcărie lacrimogenă, vă asigur că nu e. Deși am auzit multe nasuri trase în sală! :)

E un film la care vă recomand să nu mergeți cu așteptări pentru că n-o să se poată regăsi pe ecran, să nu vă gândiți că veți vedea încă un film european, necum cu iz american.

Regia: Eric Lartigau. Cu Louane Emera, Karin Viard, François Damiens, Eric Elmosnino, Luca Gelberg.

Distribuit la noi de INDEPENDENȚA FILM, va intra în cinematografe din 26 iunie.

Și, ca de obicei, “Mergeți la film!” (Chiar dacă de obicei vă spun “Mergeți la teatru!”)

Foto: Independența Film