Lavanderist

Cred că m-ați mai auzit vorbind despre piesele și festivalul de teatru InDArt. De asemenea, cred că știți că împart cu voi spectacolele de teatru care-mi plac, că mă gândesc că se prea poate să vă placă și vouă, dacă le descoperiți.

Azi am două propuneri InDArt pentru voi, ambele întâmplându-se duminică, 19 februarie, adică numa' bine reușiți și o variantă de cadou pentru un belated Valentine's, și pentru un early Dragobete, și bifați și modernitatea, și iubirea de țărișoară și tradiții autohtone.

”Amanta de la prânz” este o comedie despre iubire, moralitate, psihoze, feminitate și, desigur, complicațiile aferente primelor. Oliver, consilier marital (!) și scriitor, află într-un fel ciudat că soția lui are o aventură: i-o spune chiar soția amantului, Carrie. Ăștia doi pun apoi la cale un scenariu pentru a-și aduce partenerii înapoi - mai departe, aflați voi singuri.

Ce mai vedem: păi, eu, de pildă, pot să vă spun că am văzut-o pe Silvia Gagu făcând un rol deosebit, pe care l-a dus într-o direcție neașteptată - în măsura în care avem așteptări de la personaje, ca și de la oameni, ușor - sau mai mult - istericoid (nu în sensul de țipete pe scenă), punând sentimente profunde într-o aparență de naivitate și superficialitate care mi-a plăcut. Silvia e, de altfel, premiată la Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B, Buzău, 2016, pentru Cea mai bună actriță.

Regia: Bogdan Gagu
Distribuția: Silvia Gagu, Cristina Diaconescu, Alin Brancu, Ciprian Almășan, Eduard Bot

A doua propunere de spectacol este ”Pasiuni în culise”, de data asta în regia lui Cătălin Stelian-Shanks, o piesă care vorbește despre lumea actorilor și ce se întâmplă, uneori, dincolo de cortină. Eu am râs mult, dar poate că ușor nu cu râsul meu, pentru că... aia e, life sometimes really happens. Iubire împărtășită sau mai puțin, amantlâcuri, ură, invidie, batjocură, artă și calmante - totul pe un pat de replici la care se râde mult. E despre viață cu puțin ardei.

Distribuția: Adelina Mihalcea, Sivia Gagu, Cristina Diaconescu, Alin Brancu, Emanuel Bighe, Eduard Bot

Pasiuni in culise

Cum ziceam, Amanta de la prânz se întâmplă duminică, 19 februarie, de la ora 17.00, iar Pasiuni în culise, de la ora 20.00, ambele la sala mare de la Quantic Club, în zona Grozăvești. Biletele pot fi achiziționate chiar de acolo sau online de pe www.mystage.ro, www.iabilet.ro, www.startickets.ro.

Și, cum vă spun de fiecare dată, mergeți la teatru! :)

comments