Lavanderist

Noi, când n-avem prea mult timp la dispoziție și ne-a obosit și bugetul, dar tot ne arde talpa și n-am sta-n casă, alegem zone cât de cât apropiate, speciale, cu poveste și care vibrează cu noi. Și mă gândesc că s-ar putea să vă găsiți poate chiar uichendul ăsta în vreo atare situație, după "mini-vacanța de Rusalii" - cum îi zic oamenii de la televizor - deci poate pică bine o idee despre niște locuri aproape neștiute de picior de turist gratargiu. Care, oricum, preferă Valea Prahovei, amin!

Bisoca, județul Buzău: aici vreau să vă invit, că și-așa am niște cunoștințe care se rup de efortul de-ai face moldoveni pe buzoieni! Poftim, asta e la granița de nord cu județul Vrancea, în creierii Buzăului - adică aici:

harta

Noi am venit dinspre București pe E85, cu pauză de masă la mama acasă, la Buzău, după care am traversat orașul și-am trecut podul spre Mărăcineni, apoi am continuat pe E85 cu voioșie și cântec, până ne-am dat seama că ne-am luat cu vorba și-am ratat intrarea pe traseu! :-) Deci, prieteni, imediat după pod, se face stânga, prin lanțul de comune și sate de pe drumul 203K, apoi pe 204C, total distanță cam preț de vreo 50-60 de kilometri Buzău - Bisoca. Nu-i autostradă, dar nici nu vă rupeți mașinile-n două, se merge civilizat. Iar ce se vede pe fereastră face ca tot efortul să merite, n-o să simțiți nevoia unei curse la viteze warp până la destinație.

Altfel spus, varianta simplă de traseu: ții firul apei Slănicului până la Vintilă Vodă, loc de vază în județ, întrucât a dat domn pe tronul Țării Românești, pe numitul, desigur, Vintilă Vodă (Vlad Vintilă - aflați mai multe aici). Nu mai contează că ăsta s-a manifestat precum scroafa-n copac și-a început curând să-i scurteze de cap taman p-ăia de-l puseseră acolo, nu mai contează că din acest motiv a rezistat pe tron preț de nici trei ani, 1532 - 1535 și că a sfârșit tragic, mai scund cu-n cap - a dat Buzăul domn? A dat!

După Vintilă Vodă, noi am făcut dreapta spre Sărulești și bine am făcut!

Fiindcă la Sărulești am văzut primul exemplar de Appaloosa din viața mea! O splendoare dalmațiană, cu mânz ca la vreo două luni, o frumoasă care stă la mângâiat și căreia îi plac morcovii serviți din mână. Și mai ales merele, mi-a zis domnul care o îngrijea. Am testat - avea dreptate! (Mâna aia de pe fruntea ei îmi aparține!) Se află la Michelle's Horses, e chiar pe șoseaua care traversează localitatea, n-aveți cum să-l ratați. Iar domnii care îngrijesc caii sunt foarte de treabă - noi efectiv ne-am băgat în seamă din drum, când am văzut minunile pe care le țesălau.

Appaloosa

20150413_112748_mica

Iar patronul locului, "un român revenit din Suedia", cum zice gura satului, tocmai termină de construit mai jos, înainte de localitate, un loc cu pensiune și căbănuțe din lemn, organizează plimbări cu caii și alte meșteșuguri de relaxare.

După popasul ăsta, mai urci pe un drum destul de prost (spre foarte prost, dar practicabil) încă vreo câțiva kilometri - poate 15, cu aproximație - până ce dai de rai! Raiul arată așa: mai mult cer decât poți cuprinde, văi de-o liniște de-a dreptul asurzitoare și păduri adânci de pin. Și-am observat că locuitorii Raiului, ale căror case sunt aruncate te miri pe unde prin văile care coboară din drum, au inventat garajul la margine de șosea! Acolo își lasă mașinile, iar până la case merg per pedes, că n-au decât drum de picior până-n poartă. Poftiți de vedeți aici:

garaje 1

Deci, ce-i cu Bisoca asta și de ce să te troncăni până acolo? Păi avem așa: e atestată documentar încă de pe la 1522 - 1523, deci o fi ceva de ea, dac-a rezistat atât. Pe urmă, de-aici a cules Alecsandri "Balada Miorița" (nu-i o mare victorie, da' pariu că nu stiați! Totuși, vag explicabil, veți vedea mai jos.). Plus, legenda lui Bucur ciobanul e legată de zonă, de Stânca lui Bucur, o bucată de rocă imensă, de forma unei mese, aflată pe un platou la altitudine de 1142 metri, numită "Masa lui Bucur". Despre ea se spune că a slujit drept masă ciobanului Bucur (unii îi spun haiducul Bucur) și alor săi. Iar în poiana Seninurilor (io v-am zis că-i pe bază de rai!), din apropiere, erau niște zâne care i-au hărăzit lui Bucur putere, dar și moarte din cauza unui fir de mătase. Bucur ăsta e același care apoi a călărit prin Codrii Vlăsiei până-a pus de masă pe meleaguri ce vor fi apoi Bucureștii.

Despre Bisoca a făcut poveste și Nicolae Grigorescu, în mai multe tablouri: „În vârful munților Bisoca”, „În pajiște”, „Țărani călări” și „Țărancă din Bisoca”. De ultima, pictorul spunea către un mare colecționar căruia i-a oferit acel tablou: „Ți-am reținut Bisoceanca. Este o inspirație a dumitale. Este tot așa de frumoasă și naturală cum am cunoscut-o eu - și mai mult dumneata."

Șiiiiii... am păstrat motivul suprem la final: cică plaiul ăsta e minunat și fiindcă "într-însul trăiesc și se prăsesc din neam în neam cei mai frumoși bărbați din tot plaiul împrejmuitor”!!!! Așa zicea Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos. Sincer acuma, încep să mă-ndoiesc nițel de gusturile stimabilului cărturar. Da'  nu mă pun cu personalitatea, ci zic să vă convingeți singure! :)

Mergeți la Lacul fără fund, la care ajungi trecând pe lângă Campusul pentru copii Sfântul Sava de la Buzău, și ținând apoi drumul prin pădure. De ce-i zice Lacul fără fund? Simplu: că n-a reușit nimeni încă să-i dea de fund! Se bănuiește că ar fi unul dintre celebrele hornuri care se mai întâlnesc și prin alte zone ale Buzăului. Apropo de Campusul pentru copii, acolo sunt permanent găzduiți copii din toată lumea, cu situații materiale nu tocmai fericite.

lacul_mica

Tot acolo e și Rezervația de pin negru Lacurile, iar în pădure se organizează, pe o scenă amplasată chiar între pini, două evenimente cu tradiție: Festivalul "Pe plaiuri Bisocene" - se desfășoară în prima duminică dinainte de 15 august - și Festivalul "Cânt și joc pe plai străbun" - în fiecare an în preajma zilei de 1 iunie sau în prima duminică de după această dată. Deci, teoretic, duminica asta.

pini

Şi după aceea, coborâţi prin Bisoca și mergeţi spre Jitia, unde veți găsi, la poalele muntelui Ulmușoru - mă tem că tot la capătul unui drum forestier - Mănăstirea Poiana Mărului, o construcție din lemn de stejar pe soclu de piatră, pictată la exterior - ceea ce e rar, vă zic eu, că știu de la tata care e istoric și știe bisericile și mănăstirile din județ pe de rost. Biserica a fost ctitorită în 1730 de domnitorul Constantin Mavrocordat, apoi a ars, iar a doua biserică din lemn datează de la 1812 și este declarată monument istoric.

Manastirea Poiana Marului - Bisoca 20150413_130512

Ce altceva mai poți face, dacă te ține: în zona Bisoca sunt 13 trasee pentru practicarea escaladei, cu lungimi cuprinse între 12 și 20 metri, pe gresie. Roca.

La malurile cu sare din satele Pleși și Sările n-am ajuns de data asta, dar sarea sclipește în mai multe locuri în munte, vizibile chiar din șosea.

La capitolul cazare, există și veți găsi indicatoare către Pensiunea Gabriela, dar cum n-am testat-o, nu pot da detalii. Nu-i singura din comună, însă la capitolul ăsta Bisoca nu excelează, așa că poate că e mai comod să alegeți pentru cazare zona din apropiere, Mânzălești - Lopătari - Plaiu Nucului - Gura Teghii, ca să vă prelungiți călătoria prin ținuturi de basm.

Foto sus: https://bisoca.wordpress.com/

comments
  1. VICTOR BIVOLU
    30 Septembrie, 2015 - 21:49:40

    FELICITARI!

    1. admin
      05 Octombrie, 2015 - 13:06:13

      Multumesc!

Comments are closed.