Știți voi jocurile de oameni mari? Alea de prin dormitor, sau de prin sms, sau de prin poze, sau de prin ce umbre are fiecare în capul propriu?  Sau: aveți secrete față de persoana cu care împărțiți o dragoste? Da, mă gândeam eu ;)

Pentru noi toți, în situație sau nu, acum sau altădată, e filmul Complet străini (Perfetti sconosciuti), deja în cinema-uri, un film de Paolo Genovese, o comedie la care am râs de-am alunecat de pe scaun, dar care vine și dă niște palme din alea grele după ceafă și cumva tot te lovește măcar cu vârful degetelor - doar dacă nu ești Dalai lama, deși chiar și-așa...

Niște prieteni buni, cupluri și nu numai, se adună la o cină care ar fi trebuit să culmineze cu o eclipsă de Lună, văzută împreună, ca la film, doar că le vine ideea să se joace cu viețile lor private. Își pun telefoanele mobile pe masă și hotărăsc ca orice apel, mesaj sau email primit de oricare dintre ei să fie auzit și văzut de toată lumea. Pentru că mobilul e organul uman încă nerecunoscut oficial de botanică, e clar. Doar că joaca se transformă repede, ajunge dramatică, secretele sunt grele și urâte, iar oamenii... nu sunt deloc ce par a fi. Sunt cu toții într-o cușcă, luminați de o lună care se întunecă pe măsură ce secretele sunt din ce în ce mai apăsătoare, loviți de viața reală.

Filmul e împănat cu umor italienesc din ăla bun și e perfect static - de fapt, nici n-are nevoie de mai mult de-un apartament. (Cred c-a fost ceva în aer, la un moment dat, că și ăsta e tot cu apartamentul, doar că la ei arată a palat și e cu cină, nu cu parastas. Și, nu, la ăștia nu-i pe bază de faianță.) Și, cu toate astea, n-am avut senzația aia de apăsător, de mic și meschin - nu dată de spațiu, adică.

Tip: mergeți după ce-ați mâncat, că la ce arată oamenii ăia acolo, vă zic că o să salivați rău. Nu tu picior de ciorbe tradiționale românești, numa' răsfățuri italienești! :))

Distribuit de Independența Film.