Sau când "bărbat de bărbat" devine "prea bărbat"
Încep cu un disclaimer, ca să nu-mi sară nimeni în cap: n-am nici o treabă cu critica profesionistă de film, știu perfect asta - dacă doriți așa ceva, vă invit să-l citiți, de pildă, pe amicul Mărculescu. Ceea ce fac acum e pur și simplu o joacă despre joc (actoricesc). E ca atunci când nu ești literat, dar citești o bibliotecă de cărți și îți formezi "ochiul" cât de cât, deci cam poți să apreciezi care carte are calități și care mai puțin.
Doi: în principiu, îmi place Leonardo DiCaprio, e un actor cu capacități enorme și o persoană faină și plăcută (din ceea ce se vede public), subliniind aici implicarea sa în zona de protecție a mediului - kudos also for that.
Culmea e că tocmai capacitățile alea enorme ale actorului îi pun marile bețe în roate. De câțiva ani buni (de fapt, dacă stau să mă gândesc, chiar și în Titanic (bleah!)), a suferit de același pattern: e prea mult. Totul. Se chinuie prea mult să arate cât de actor e, cât de bărbat e (și, zău, aici chiar nu-l ajută fața), cât de mult poate el să joace și să ducă. E scremut, e chinuit și e... mă scuzați, penibil. Și merge numai pe roluri de mare putere, de supraom.
E o linie de demarcație atât de fină între jocul dramatic excepțional și jocul dramatic disperat, deloc amuzant în patetismul lui, iar DiCaprio a călcat-o cu fiecare rol în care s-a chinuit enorm să joace pentru Oscar. Zău, acuma, faza aia cu ursoaica a fost... mai avea nițel și ne și spunea, cu aceeași privire de la finalul filmului, "Hai, frate, uite cât m-a torturat, face de-o statuetă??" Știu că replica e "da, dar așa îi spune regizorul" - numai că restul vine de la actor.
Hai să zic altfel: și Bruce Willis face pe supereroul, pe superbărbatul lu' pește, pe ăla căruia i se întâmplă toate și iese viu din tot. Dar o face cumva... cu clasă, mă, neluându-se atât în serios! La fazele alea ale lui de genul "Câți sunteți?" "Doișpe" "Sunt Bruce Willis, v-am înconjurat!", zău că-ți vine să-l iei acasă, atât de potrivit e în ele. Pe când, prin comparație, Chuck Norris, la fix aceleași faze, e penibil. E, doar din acest punct de vedere, cum zic, al dramatismului scenelor tari, pe viață și pe moarte, așa e și Leo. E... în lumea lui. E o chestie senzorială fină...
E prea bărbat, e prea mult, e prea! Nu se poate identifica omul cu el, cu personajul creat de el - de-aia pare disperat. Mi-ar plăcea să ne lase șansa să-l căutăm, să-l descoperim, să-i vedem noi bărbăția (no pun here), nu să ne-o arate atât de evident (fie la propriu, ca în Revenant, fie la figurat, ca în restul).
Aseară, înainte să ia Golden Globe pentru Best Actor in Drama, spuneam pe Facebook că eu zic că iar nu ia Oscarul, nici anul ăsta. Știu că se spune că Golden Globes prezic în proporție de >75% câștigătorii respectivelor categorii la Oscar, dar asta, în cazul actorilor, e mai ales valabil pentru că Globurile au două categorii distincte pe care le premiază, Drama și Comedy/Musical.
Iar dacă, totuși, anul ăsta ia Oscarul, cred că va fi mai ales datorită (din cauza?) presiunii publice "hai, mă, răilor, dați-i și lui, că uite cât a suferit!"
Acestea fiind zise, domnule DiCaprio, te rugăm insistent să ne contrazici odată!! :)
