Sunt Irinel și... surpriză, sunt o doamnă! Și, de multe ori, sunt o dUamnă. Și dUamnele au limba ascuțită și limbajul colorat care îi șade fiecăreia cel mai bine. Așa că, aici scriu cum vreau, ce vreau și în ce limbaj vreau eu.

Mă ocup cu vorbele și faptele. Adică sunt de meserie jurnalist, dar de mai mult de un deceniu lucrez în  comunicare și creez povești, proiecte, strategii - ce mă pricep.

Îmi place teatrul - ăla de pe scenă, nu ăla din viată -, îmi place filmul, vorba aia: natura și cultura! De-aia și scriu despre astea, fără pretenții de critic profesionist, ci doar cu starea spectatorului care are niște decenii de privit teatru la activ.

Râd mult (și tare!) - inclusiv de mine -, sunt pentru umorul deștept, cu cojones, și pentru ironia sănătoasă, îmi plac lavanda, macarons și eclerele, cafeaua bună, lucrurile frumoase inspirate din românescul tradițional, prietenii mei buni.

Și îmi plac pantofii! Dar trebuie să fie pantofi, nu doar ceva de pus în picioare! Cu poșetele n-am vreo mare poveste de amor, dar pantofiiiiiii...... oh! De-aia și scriu despre ei sau pun poze cu ei.

Deci, despre ce e locul ăsta? Despre ce vreau eu. Despre ce-mi place, ce nu-mi place, ce mă revoltă, ce îmi trece prin cap, ce am învățat în anii ăștia de când mă petrec pe planetă. Scriu și despre oameni și întâmplări.

Nu mă iau prea în serios și-mi plac oamenii care fac la fel, indiferent ce le scrie pe badge sau pe ușa de la birou. Scriu din perspectiva mea, a mea proprie, nu caut conflicte, nu dau lecții și nu mă cred buricul a nimic.

Și nu suport intoleranța (sic!). Asta nu-nseamnă că tolerez răul, indiferent pe cine și cum afectează. Deci, aici nu ne certăm, nu ne jignim și nu-ncercăm să ne impunem punctul de vedere. Aici vorbim și ne jucăm frumos. Ne place – citim, nu ne place – citim pe la alții.

Apropo de asta: de-aici luăm și dăm mai departe, dacă ne place, NUMAI cu menționarea sursei. Și, dacă suntem chiar politicoși, cerem eventual voie înainte.

Pe scurt, da, chiar cred că libertatea ta se termină acolo unde începe a mea, indiferent cât de clișeic sună asta. Pentru că mă iubesc pe mine însămi! În sfârșit, după un drum lung și greu.