Am citit prima mea carte de Bukowski, în sfârșit. “Femei”. Mi-a plăcut.
E puternică, cinică, de un umor înecăcios și amar, plină de nebun(i)e, scrisă de un autor-personaj principal minunat în libidinoșenia lui perfect asumată. Vindecă total eventuala pudibonderie – în caz că suferi și n-ai găsit până acum medicament – la câte cuvinte cu p și cu f conține și la ce scene descrie. Mă rog, descrie e mult spus, mai degrabă se rezumă la niște adnotări de tip jurnal în dialog (dacă așa ceva o exista).
La prima vedere, e insula / lectura perfectă pentru masculi, populată fiind de un singur bărbat și nenumărate femei, pe care le-a avut sau le-a dorit scriitorul aproape bătrân – tinere, foarte tinere și mature, care mai de care mai nebună sau mai ciudată, mai “de durată” sau nu, cu care simte și mai ales nu, cu care poate și, de multe ori, nu. Sunt zeci, fiecare-n tipologia ei, și toate o compun pe una singură pentru Chinaski. Și fiindcă, desigur, partea cu fornicating nu era de-ajuns pentru un adevărat personaj, individul și bea. Rău și cronic. Bea ca să uite, ca să fugă, ca să nu se gândească la ce-ar vrea să uite și pentru că așa s-a obișnuit. La un moment dat, lectura devine ușor plictisitoare din cauza repetitivității, dar nici măcar asta nu-l interesează pe autor. Cartea e pe fugă, la fel ca și el, ca și majoritatea relațiilor sale cu femeile - de frică, din cauză de sechele, din neînțelegere, din lene (!).
Sigur că e autobiografică, dar nu e un jurnal al seducătorului (pour les connaisseurs). Nu asta e ideea. Ideea e amară, e grea, o simți la rădăcina limbii, e simțirea și trăirea unui misfit, a unui suferind al vieții care (încă mai) trăiește cu sticla (și nici el nu-nțelege cum de n-a crăpat de ceva), și cu femeia, singurele repere, altminteri descoperite destul de devreme. Și cu scrisul, pe care-l practică mult din rațiuni utilitariste și apoi pentru că știe cât e el de bun. Cel mai bun! (Chiar înainte să citesc detalii biografice, eram sigură că e leu – să-mi fie iertat! :-) )
Mi-a plăcut imens cu câtă durere-n cur față de convenții povestește despre nenumăratele (eu personal le-am pierdut șirul) femei care i-au trecut prin penis pat. Și nu, niciodată în cartea asta, indiferent de cât și cum, femeia nu e doar obiect sexual, în ciuda a toate. Sincer, de la început mi s-a părut că după cartea asta s-a scris scenariul pentru Californication.
Soțul meu zice că e o carte pornografică. Eu, care zic că am citit cărți pornografice la viața mea, zic că nu e. Că e altceva, o scriitură onestă cu un limbaj absolut natural - așa sună perfect, așa curge corect, cinstit. Așa e el – mă rog, așa a fost el. Pe mine m-a amuzat teribil ideea asta, dar într-un fel de râsu’-plânsu’ – m-a distrat cum, cu bună știință, dar pe nesimțite, sare gardul a ceea ce unii numesc bunul-simț, și-l și rupe și-l pune pe foc, puterea de brută cu care împinge cititorul peste orice eventuală jenă generată de autocenzură, mai ales că personal nu posed asemenea jene!
Nu știu de ce nu citisem nimic de Bukowski până acum, nu știu nici de ce-am început cu asta, cert e că principala “vinovată” pentru c-am citit-o e Corina, prietena mea pe care-o iubesc și fondatoarea larevista.ro, care scrie profesionist și minunat despre lecturile ei din acest autor și nu numai. Eu mă joc de-a scrisul ‚despre’ doar în calitate de cititor nespecialist ce mă aflu, cu o sumă de cărți la activ și fiindcă această carte mi-a produs o impresie.
