De mici, ni se transmite din mamă-bunică-prietene-verișoară-învățătoare-n copil neștiutor, că între “noi” și “ei” există un război nedeclarat, dar care se duce “până când moartea de va despărți”.
Ascunse în spatele unor idei pudibonde și clișee bine-nrădăcinate, așteptăm cu răbdare vânătorească prima greșeala, pentru ca, la un moment dat, să avem – în sfârșit! – ocazia să zicem “ai avut dreptate, mamă!”.

Culmea e ca bărbații sunt mișto, au umor, sunt mult mai puțin dramatici, iar miturile despre ei sunt, de obicei, mituri.
Puși, însă, în fața faptelor – se știe că “vinovații fără vină” au tot dreptul să dezvolte frustrări – reprezentanții sexului tare declară și ei război legiunilor de femei ostile și, previzibil, dezvoltă comportamente demne de cele mai rele epitete.
Basmul se termină, astfel, înainte de a începe și, de cele mai multe ori, singura vină a lui Făt Frumos este că a intrat în joc.