
Nu eu! :)) Ci Televiziunea Română, care împlinește 60 de ani de la prima transmisie! E o vârstă frumoasă, așa-i? Pe care TVR o serbează nu (doar) cu un tort, ci cu ceva mult mai fain și mai mare: cu o expoziție cu numele EXPO TVR60, care va fi inaugurată, sâmbătă, 17 decembrie și care ilustrează activitatea Televiziunii în aceste șase decenii.
Timp de o lună, publicul va putea vizita expoziția care conturează un tablou al celor mai recente șase decenii din istoria României, așa cum se văd prin conținutul programelor tv şi prin tehnologia de televiziune. Și pun pariu că nu știați că așa arăta o cameră de transmisie a știrilor, în urmă cu niște ani!
O premieră absolută, EXPO TVR60 înseamnă o viziune asupra tranziţiei de la alb/negru la color, o călătorie în timp alături de vedetele TVR, aparatură, materiale foto şi video, afișe, costume, un cinematograf, un spaţiu dedicat Revoluţiei din 1989 şi studiouri interactive.
Atmosfera studiourilor de producţie moderne va fi redată în două spaţii interactive, unde publicul va putea realiza flash interviuri, jocuri de lumini, fotografii în decorurile emisiunilor şi va interacţiona cu vedetele TVR.
Există şi un spaţiu destinat Revoluţiei din 1989, prima revoluție din lume transmisă în direct la televizor, dar şi un cinematograf în care se vor proiecta producţii devenite legende ale micile ecrane din România, precum „Toate pânzele sus”, „Gloria nu cântă” sau „Pistruiatul”.
Accesul se face prin intrarea din strada Ermil Pangrati nr. 8-10, în intervalul orar 10.00-17.00, iar vizitele se vor face în grupuri, din jumătate în jumătate de oră. Când mergeți la expoziție, să aveți și un act de identitate.
După Ziua porţilor deschise de sâmbătă, 17 decembrie, expoziţia va putea fi vizitată în continuare de publicul larg în perioada 19 decembrie-13 ianuarie, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. Accesul se va face în baza programărilor, la telefon 021.3199111 – sau online, la adresa de e-mail tvr60[at]tvr.ro.