De câțiva ani, semnez condica doar pe propria plantație, așa că observ cu bucurie creșterea aproape exponențială a numărului celor care vor să lucreze „pe cont propriu”. Folosesc ghilimelele doar pentru a marca denumirea generică a acestui fapt.

Fie că lucrează ca freelancer-i, fie că-și fac o firmă și au și colaboratori sau angajați – devenind, deci, antreprenori, observ că mulți dintre cei din jurul meu – jurul virtual sau real – s-au hotărât să nu mai fie angajații altora și să le aducă acelora spor în toate și au decis curajos – părerea mea – să rupă pisica și să își riște pielea pe cont propriu.

Și tot privind în jur, am observat cam cum se croiește gândul acesta, când apare și cum se manifestă.

Ce vreau să zic: privind în urmă și notând momentele când nu știam dacă pot să-mi iau din banii din buzunar și pâine, și muștar pentru întins pe ea (noroc că pâinea în exces face rău), am ajuns să cred că cele mai importante lucruri de care e bine să-ți lovești mintea ca om pe care-l mănâncă să se rupă de (ideea de) angajator sunt acestea: 1) dacă ai vârsta și școala muncii și be) e bine de știut că unii sunt făcuți să fie angajați, tot așa cum unii sunt făcuți să-i angajeze pe alții - și nici una dintre variante nu are nimic rușinos în ea. Cumva, e ca moda: nu orice e pentru oricine.

E deja un clișeu ideea că a fi pe cont propriu necesită disciplină și muncă - deci da! - așa că nu despre asta vreau să fac vorbire.

DAR: analizele și statisticile mele personale arată că cel mai întâlnit și, se dovedește, cel mai eficient circuit al omului în piața muncii e bine să se sprijine pe o perioadă în care să înveți – mult, cât mai mult, cât mai disciplinat, rupându-ți fundul prin cubicle-uri corporatiste (și aici includ și redacții, și agenții de publicitate / PR, și instituții de stat și altele). Sunt, da, destui aceia care au sărit peste partea asta – dar, cu regret, am observat că treaba asta cu experiența corporatistă mâncătoare de neuroni e mai eficientă și oferă platforme mai bune. Sorry, asta e. Nu sunt prietena corporațiilor și nu-mi plac multe lucruri pe care le văd la ocupanții lor, dar asta e.

Ce e bun și frumos e că vine o vîrstă, cam pe la 32 – 34 de ani, din observațiile mele, când încep gândurile despre “mi s-a luat de aștia si tabăra lor de muncă forțată”, “ia uite, băă, în timpul zilei chiar se poate vedea lumina soarelui!”, “și dacă aș putea eu să-mi iau concediu cam când simt eu, nu când scrie în tabelul echipei?” și altele, la fel de înduioșătoare.

Și atunci vine momentul când, pentru unii fericiți, beculețul clipește din ce în ce mai puternic, filamentul rezistă și ei decid să facă pasul. Ceea ce vă dorim mult succes! :)

Deci, pe cale de consecință, (mi) se arată că e vag dificil ca întregi cohorte de proaspăt absolvenți – sau nici măcar, că oricum nu se mai se poartă – să devină niște antreprenori de succes, indiferent cine, la o adică, îi susține. Pân’ la urmă, dacă nu știi să te porți în piață și să-ți „crești” echipa și clienții, degeaba, că tac-tu n-o să-ți cumpere produsele sau serviciile (la nesfârșit).

Și spun asta fiindcă văd așa o lene în extindere, generatoare de freelancer-i pe bandă rulantă, care fug de job-uri ca dracu' de tămâie și pe urmă nu-nțeleg ce i-a lovit... Știu că e bine să fii încurajat de mic, să ți se spună americănește că poți face orice etc. etc. – dar pe linia asta, nu știu cât e de productiv. Pentru că ce vedeți voi în filme, cum reușesc niște neni și tanti în doi ani să clădească imperii de la o mărgică sau un borcan cu gem, în general se întâmplă doar în filme. Și nu suntem 7 miliarde de Jobs sau Gates.

Eu, una, numai așa mă văd acum funcționând echilibrat. De aceea, îmi permit să spun că dacă simți că asta e calea care te împlinește, dacă nu mai chef să contribui la noua mașină a șefului sau la garderoba de primăvară a șefei,DAR ȘI dacă te-ai gândit mult și bine la asta, nu renunța prea ușor la dorința ta. Da, e greu să treci peste o remarcă de genul “Și copilul ce-o să mănânce până produci tu bani?”, dar e și mai greu să-ți vezi visurile moarte și-ngropate, fiindcă liniștea ta nu poate veni în pielea altora și-n viața altora. Sau fericirea.

Sursa foto: http://tinyurl.com/lghns2b