Dumitra Râșnoveanu este instructor de fitness acreditat, tehnician nutriționist acreditat, mama a doi copii frumoși, soție, plus blogger. La 42 de ani, are un corp și o disciplină pe care multe persoane cu jumătate din vârsta ei le-ar invidia. Senzațional este că nu a fost mereu așa, ba chiar a trebuit să muncească enorm și cu multă consecvență pentru a ajunge aici. Până la 39 de ani, a fost Communications Manager la una dintre cele mai importante companii auto din lume - deci, you do the math!
A făcut handbal ani de zile în copilărie, dar nu s-a regăsit în el, deși antrenorul încerca toate metodele ca s-o facă să transforme un hobby în performanță. Mai degrabă, prefera să citească noaptea sub plapumă, la lumina lanternei!
Dumitra spune că pentru ea ideea de destin există, deși “l-a șuntat o vreme”, dar tot la sport a ajuns, în final.
A început cu 14-15 ani în urmă, când o colegă de serviciu mergea la o sală de sport plăcută, deși simplă. S-a dovedit a fi o dragoste dublă, care a rezistat în timp: și pentru ideea unui business în acel domeniu, și pentru sportul profesionist. În perioada în care a început să se gândească la profesionalizarea acestui hobby, și-a dat seama că trebuia să devină instructor acreditat, pentru a face și a oferi sportul cu dragoste, cu plăcere, așa încât să nu inhibe, ci să ajute oamenii să înflorească.
Unul dintre lucrurile cele mai impresionante, pentru mine cel puțin, a fost consecvența efortului: o perioadă, după ce compania unde lucra și-a mutat birourile, se trezea la 4.30 dimineața pentru a pregăti ce avea de pregătit familiei, a ajunge la sala pe care o păstrase aceeași, apoi pentru a se pregăti pentru munca de birou. Motivația? Simplu: plăcerea în sine.
Acum, face 5 ore de sport pe zi, 5 zile pe săptămână (am calculat împreună, asta face 85 de ore sport pe lună!!), pentru că lucrează de fiecare dată cot la cot cu fiecare cursant.
A, să știți că unele dintre fotografiile pe care le veți vedea sunt făcute publice în premieră aici! :) ;)
Ce te-a motivat să pleci din corporație și să faci sport la modul profesionist?
Am plecat din corporație pentru că pur și simplu am simțit că mi s-a terminat combustibilul. S-a dus scânteia Dar nu pot să fiu ipocrită și să spun că toată viața mi-am dorit să fiu instructor. Cum se-ntâmplă în viețile multora, a venit un telefon într-o zi: “Nu vrei să?” Era o prietenă care lucra ca instructor acolo unde eu m-am antrenat și de la care am învățat foarte multe. Am început să zic “Stai puțin, că nu știu cum! În afară de ce fac pentru mine, nu știu ce-aș putea să fac pentru alții.” Iar ea mi-a răspuns “Ce faci pentru tine e ok, fă și pentru alții!”
Și-așa am pornit la drum. După care, a urmat momentul când m-am intersectat cu un grup de femei care voiau să facă sport – prietena mea nu se putea duce și m-a sunat pe mine să mă duc – atât de mult le-a plăcut și lor, și atât de mult mi-a plăcut și mie, încât am avut grupul ăsta timp de trei ani. Pe urmă mi-am dat seama că-mi place, m-am apucat să citesc foarte mult – am căutat sursele cele mai bune în domeniu, mi-am luat apoi atestat de instructor de aerobic-fitness, apoi restul. M-am redescoperit, mi-a plăcut. Când intru în sală sunt “acolo”, unde e locul meu. Am avut mereu și susținerea soțului meu. Trebuie să spun și că nu mi-a fost simplu: au fost niște momente cu încărcătură, pentru că atunci când devii propriul tău stăpân, după ce ani de zile ai lucrat în corporație, trebuie să fii bine mobilat – interior, în special. Și nici nu arătam chiar ca acum, chiar dacă îmi revenisem destul după naștere - și se pune întotdeauna problema cum să-i convingi pe oameni că tu știi să faci asta și poți să faci asta? Acum e simplu, eu însămi sunt cartea mea de vizită, corpul meu spune propria poveste și nu mai am nevoie de multe altele! De pildă, acum sunt întrebată în ce an am terminat ANEFS-ul! :)
Iar faptul că am un background de comunicare m-a ajutat foarte mult să simt oamenii, să lucrez cu umorile lor, să-i înțeleg, să-i motivez.
Asta e una dintre întrebări: cum reușești să-i motivezi pe oameni și mai ales să le susții pe termen prelungit motivația? Simt ei ce vine de la tine?
Să-i întrebăm pe ei! :) Cred că reușesc să le transmit o emoție, în primul rând. Sunt doamne sau domnișoare care îmi spun că și numai când îmi văd pozele le vine să se-apuce de sport! Nu-mi dau seama, probabil că e un impact emoțional destul de puternic, dincolo de ceea ce reușesc să transmit eu prin viu grai. N-am analizat atent, am constatat doar cu plăcere că oamenii mă urmează în ceea ce fac și că au încredere, că văd rezultatele. Bucuria cu care lucrez eu n-o disimulez, nu sunt capabilă.
Ai avut și situații în care oamenii au renunțat sau n-au ajuns la rezultatul propus inițial ca țintă?
Să știi că n-au renunțat. Și nu numai atât, dar au și continuat! Mai mult, am doamne care ar vrea să devină instructor! Atât de mult am reușit să le insuflu dragostea de sport! De la un anumit moment e ca un drog. Eu însămi, dacă trec două zile și n-am făcut sport, nu sunt eu! Dar nu trec, fiindcă și-n concediu, oriunde am fi, îmi caut un loc și fac exercițiile mele, atât cât pot. E ceva de care nu te mai vindeci, dacă descoperi sportul acela. Și, mai mult, îi molipsești și pe cei din jurul tău și-i tragi după tine. Asta mi se pare extraordinar! Și nu pot să spun că fac eforturi anume, e natural.
Dar faptul că lucrezi atât de mult cu oamenii, cot la cot cu ei, nu te obosește, la un moment dat?
Nu, nici vorbă. Am și avantajul că sunt un om muncitor, inclusiv fizic, am fost așa dintotdeauna.
"Vestea bună e că, în general, cu cât e surplusul de kilograme mai mare, iar programul de antrenament e potrivit pentru acea persoană, la fel și cel alimentar, cu atât ajungi mai repede la rezultat."
Ce așteptări de timp poate să aibă cineva, o doamnă, de pildă, care vine la tine și-ți spune că vrea să slăbească zece kilograme, să se modeleze și să se tonifice? La un antrenament moderat, desigur, pentru omul “normal”.
Vestea bună e că, în general, cu cât e surplusul de kilograme mai mare, iar programul de antrenament e potrivit pentru acea persoană, la fel și cel alimentar, cu atât ajungi mai repede la rezultat. Dacă ești mai subțire și vrei să pierzi 3-4 kilograme, e puțin mai complicat – așa funcționează organismele noastre, mai ales ale femeilor. Ideea e că țesutul adipos în al doilea caz e mult mai subțire, iar organismul tinde să păstreze întotdeauna rezerve, deci va opune rezistență mai mare. De asta nici dietele prin înfometare nu dau rezultate – poate doar pe termen foarte scurt și nu cele dorite.
Și atunci dă rezultate intensificarea activității sau pur și simplu constanța și perseverența?
Cele mai bune rezultate le dă, în primul rând, planul alimentar. Am să spun din nou un lucru: mulți oameni cred că, dacă merg la sala de sport, este suficient ca să slăbească. NU. E important, da, pentru sănătate, pentru sistemul cardio-vascular, pentru creier, pentru stima de sine, dacă faci parte dintr-un anume grup. Dar, fără un plan alimentar croit pentru nevoile tale, nu vei reuși să slăbești. Sigur, sunt și multe avantaje: tonifiere, rezistență crescută, faptul că vei urca scările mai ușor. Dar poți să ai și surpriza să te-ngrași dacă nu respecți și un plan alimentar, pentru că lucrul cu greutăți, de exemplu, poate să-ți accelereze puțin nevoia de a mânca. Deci, mersul la sală și atât nu este o garanție că vei slăbi.
Pentru un om “normal”, deci care nu are obiective de performanță în sport și nu vrea să devină instructor, pauzele de repaus sunt foarte importante. Mersul zilnic la sală pentru cineva care are o muncă de birou full time s-ar putea să fie prea mult, e necesară măcar o zi de pauză între sesiuni. Iar ca timp – dacă stai prost la capitolul ăsta, 20 de minute per sesiune pot fi suficiente și eficiente. Și cinci, zece minute pot fi eficiente, dacă sunt lucrate într-un anumit ritm și cu o anumită amplitudine, cu o anumită schemă. Dacă în cele cinci minute vei merge cum mergi pe stradă, vei avea fix aceleași rezultate ca atunci când mergi pe stradă.
Ce tip de sport faci tu pentru tine?
Eu combin efortul aerob cu cel anaerob. Pentru cel aerob, alerg, îmi place foarte mult. Cred că asta m-a și ajutat să-mi revin după nașterea celui de-al doilea copil – aveam cel puțin două ședințe de alergare pe săptămână, a câte două ture de parc Cișmigiu, plus de trei ori pe săptămână un program de exerciții de 45 de minute, cu greutatea propriului corp și cu greutăți mici. Asta a fost atunci rețeta. Acum lucrez cu greutăți mari, mă duc către antrenamente mai intense și mai grele. Sunt într-o altă etapă, dar păstrez alergarea, măcar o dată la două zile alerg 20 de minute.
Acum spre ce te îndrepți tu, ce ținte sau planuri ai?
Știi, mi-a scris o doamnă la un moment dat pe Facebook, comentându-mi o poză: “Ai atins perfecțiunea – acum ce urmează?” Și i-am zis “Acum urmați voi!” :) Glumesc! Pentru mine e simplu – merg înainte. Nu mă tentează să merg la concursuri, așa cum nu mă tentează ideea de maraton. Nu vreau să devină nici o corvoadă, nici nu vreau să-mi bruschez creierul și corpul, pentru că intrarea într-o competiție nu însemnă numai muncă fizică, ci și emoții, și un anumit regim – iar eu am o familie, am doi copii, am grădina mea de zarzavaturi, de flori, mi-am găsit echilibrul și sunt bine așa. Nu vreau nici să mă dezvolt mai mult, pentru că nu vreau să trec în extrema cealaltă, a supradezvoltării. Deși există tentația să pui greutăți – cu cât vezi că poți, cu atât ai tendința să pui și mai mult, să-ți împingi limitele. Asta m-a fascinat întotdeauna și pe mine, să-mi împing limitele, să sparg barierele, să văd care-mi sunt posibilitățile. Ăsta e un factor motivațional. Uite, sunt persoane care nu pot face sport singure – pe mine, dacă mă închizi într-un metru pătrat, pot să fac sport acolo până cad.
Dacă vrei, este și o formă de meditație, pentru că atunci când sunt eu cu mine la antrenamente, plonjez în mine foarte mult. Mi se întâmplă să-mi găsesc în timpul ăla răspunsuri la întrebări care mă chinuie. Și cel mai mult mă ajută și mă întoarce către mine alergatul – că e vară, toamnă, că sunt -15 grade, nu contează. Doar ploaia mă deranjează.
"Mă feresc să-i spun dietă, deși e corect. Îi spun mai degrabă plan alimentar – sau direcție alimentară. Oamenii gândesc în general că e ceva cu restricții calorice și cu “n-ai voie” – dacă e dietă, n-ai voie nimic. Sau dieta = înfometare. De fapt, dietă înseamnă un anumit regim, o anumită linie proprie ție și nevoilor tale."
Tu ești și tehnician nutriționist. Ce mai înseamnă în ziua de azi, din punctul tău de vedere, și cum recomanzi folosirea “dietei”? Pentru că a fost atât de maltratat și de transformat cuvântul ăsta, încât cred că i s-a deformat sensul.
Da, am observat și eu că atât demult s-a demonetizat și s-a tocit cuvântul dietă, încât oamenii cu adevărat deja se sperie de el. Dietoterapia (în sensul de tip, regim alimentar în scop curativ, dar și profilactic) e foarte importantă în viața noastră de zi cu zi, fie că suferim de anumite afecțiuni sau nu, sau doar vrem să slăbim. Mă feresc să-i spun dietă, deși e corect. Îi spun mai degrabă plan alimentar – sau direcție alimentară. Oamenii gândesc în general că e ceva cu restricții calorice și cu “n-ai voie” – dacă e dietă, n-ai voie nimic. Sau dieta = înfometare. De fapt, dietă înseamnă un anumit regim, o anumită linie proprie ție și nevoilor tale – inclusiv persoane care suferă de diferite afecțiuni pot fi ajutate printr-o dietă personalizată, o linie de conduită alimentară. Cred că oamenii încet-încet vor înțelege.
Eu promovez echilibrul: nu se exclude nici o grupă alimentară, pentru că e nevoie de toate. Și, cu cât excluzi, cu atât frustrările sunt mai mari și la fel și tentațiile. N-o să poți să ții à la long așa ceva și, când ajungi la capătul puterilor și al nervilor, te recompensezi sub toate formele posibile, numai cele potrivite, nu. Eu recomand abordarea ușoară, echilibrată, în care să nu-ți privezi organismul de elementele esențiale. Poate rezultatele nu sunt așa de spectaculoase cum se prezintă în media sau pe Facebook, dar e mult mai sigur și eficient pe termen lung. Societatea ne împinge să fim și mai subțiri, și mai deștepți, și repede. Sentimentele astea care ne vin în avalanșă pot fi generatoare de depresii foarte puternice, pentru că oamenii, în general, se compară. Cu alții, cu modelele care ne sunt vândute în media - și e o greșeală. Eu mă compar doar cu mine, cea care am fost anul trecut, acum cinci ani, acolo îmi văd performanța.
Și mai e ceva: starea, interiorul, influențează exteriorul. Dacă oamenilor li se explică toate acestea, atunci lucrurile se întâmplă absolut normal și pe termen lung. Sigur, poate cu ajutorul cuiva, pentru că uneori e greu singur. Când acumulezi kilograme, ajungi să nu mai știi încotro s-o iei și apelezi la tot felul de variante. Eu le spun celor care vin la mine să își învețe propriul corp, să nu lase să se acumuleze kilogramele, să nu refuze cântarul. Toți avem în viață perioade dificile, stresante – putem avea variații în plus, dar 2-3 kilograme nu-i o dramă. Trebuie să ai curajul să privești lucrurile și să iei măsuri. Dacă lași să treacă de la sine, vei refuza din ce în ce mai tare să te vezi, să te privești în oglindă, să te cântărești, iar bulgărele de zăpadă mic se va face cât un munte. Și eu am fluctuații, dar mă urc pe cântar, văd cum stau, îmi dau două palme și m-apuc de lucru. :) N-am altă rețetă.
Toți știm informațiile de bază din nutriție, în zilele noastre: toți știm că băuturile carbogazoase sunt periculoase nu doar pentru siluetă, ci și pentru sănătate. Toți știm că o cantitate mare de cafea nu mai e benefică, dacă e prea multă, crește colesterolul, printre altele, cu toții știm că nu sunt buni cartofii prăjiți – nu-ți trebuie nici curs de nutriție, nici lecturi prea ample. Dar e greu și complicat să aplici permanent lucrurile astea. Tentațiile sunt peste tot.
Cum îți motivezi cursanții să țină cont de ele?
Eu doar îi ajut să se automotiveze. Contează ce vor ei, de fapt. Eu nu le impun ceva, nu-i încorsetez, nu le impun ce și cum mănânc eu – doar îi ajut să se apropie de acea linie benefică și să o adopte, să o transforme în stil de viață. Trebuie să fie amprenta lor, nu a mea. Eu sunt în spate, le canalizez eforturile, dar toată libertatea e a lor. E bine ca oamenii să experimenteze controlat, abia atunci se înțeleg pe deplin. Așa, categoric vor duce efortul până la capăt.
Ce e extraordinar - și nu vreau să sune altfel decât o spun – doamnele și domnișoarele care mă caută și cu care lucrez sunt extrem de motivate, când vin la mine știu foarte clar ce vor. Sunt permanent lângă ele, le răspund la întrebări, le susțin, dar efortul și reușita sunt ale lor.
Pentru că am abordat ideea asta, spune-mi ce mai putem să mâncăm în ziua de azi, când totul e plin de hormoni, antibiotice, ierbicide și pesticide, chimicale și compuși?
Soluții sunt, depinde ce-ți dorești. Au apărut ferme care cresc animale în condiții bune. Pe mine nu m-aș da exemplu, pentru că am și colțul meu creat de mine, am și “propriul meu lanț de furnizori” – de la țară, de la oameni care-și cresc animalele și păsările cu iarbă și grăunțe. Dar există și soluții la îndemână tuturor. Normal că și eu cumpăr din hypermarket, nu am cum să evit mereu varianta asta, dar aleg produsele cele mai apropiate de natural.
Nu merg nici pe ideea de produse degresate, în ceea ce privește iaurturile, de pildă, prefer variantele cu 2% grăsime – de exemplu, mănânc brânzeturi, și eu, și copiii – tot de la țară, dar totul e o chestiune de cantitate. Îmi place urda foarte mult – o cumpăr de la țărani.
Ai încercat vreodată vegetarianismul?
Da, am avut aproape doi ani în care am încercat varianta asta, dar acești doi ani s-au soldat cu o anemie cumplită, pentru că, din pacate, fierul din vegetale, numit non-hemic, se asimilează mai puțin decât fierul hemic, cel din produse animale. Și-atunci, vrând-nevrând, am revenit la alimentația completă. Nici n-aș avea cum să fac atâta efort anemică fiind, aș face implozie.
Favorizezi anumite categorii de alimente – carnea sau poate lactatele? Sau o alimentație predominant proteică, de pildă?
Îmi plac foarte mult lactatele, la fel ca și carnea, peștele. Mănânc legume multe, la toate mesele, mănânc și fructe, dar nu exagerez, și cereale integrale, la micul dejun, de pildă, când mănânc ovăz. Nu cereale prelucrate, îndulcite, pentru că acelea sunt orice, mai puțin fitness - ci ovăz simplu, cel cu bobul zdrobit. Eu îmi fac pâine, cu tărâțe, integrală, cu secară, iar copiii mănâncă la fel.
Merg, eventual, pe ideea de low carb, în sensul că, de pildă, nu mănânc paste sau orez adesea. Nu consum alcool. Nu sunt prietenă cu dulciurile, nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci pur și simplu pentru că mi-am setat atât de bine creierul, încât nu mai simt nevoia și pofta de ele. Îmi iau zahărul din fructe – mănânc cireșe, căpșuni acum, că e sezonul lor, și sigur, cu limite, îmi iau zaharurile din legume, din paste, la o adică. După antrenamente mănânc o banană și un iaurt – nu trebuie să mă duc la cofetărie să-mi iau zaharurile necesare. Nu spun că nu-mi plac! Sunt delicioase, creierul e fericit când îi dai dulce, cu asta se hrănește, dar așa m-am setat – am perioade de șase-opt luni în care pot să nu mănânc dulce rafinat.
Pe de altă parte, în intenția de construcție de masă musculară nu poți fără proteine – nu poți face pătrățele cu salată. Deci, trebuie să le am în alimentație. Ceea ce se vede pe mine este nu doar un efort în sala de sport, ci și un efort, o știință și o aplicare a informațiilor de nutriție. Merg pe ideea de natural, în care nu mai crede nimeni aproape. Da, naturalul există, se poate face cu sport și cu un anume tip de alimentație. E linia mea.
"Și eu am celulită pe care n-am putut s-o elimin. Nici măcar persoanele foarte slabe nu sunt scutite. Dar se poate reduce considerabil, prin slăbire, masaj, igienă alimentară, sport, haine potrivite și așa mai departe."
Hai să atingem un subiect de revistă: se poate scăpa de celulită?
Sincer?
Sincer!
Se poate reduce, dar nu se poate scăpa de celulită. Genetic, noi, femeile, suntem programate să acumulăm țest adipos, din cauza hormonilor feminini, țesut care, pentru că dăm naștere și alăptăm, e de ajutor în perioadele respective. Sunt zone pe corp unde se depune stratul acesta în cantitate mai mare, iar acolo unde este grăsime, este și mai multă celulită. Se poate diminua, dar nu se poate elimina complet. Și eu am celulită pe care n-am putut s-o elimin. Nici măcar persoanele foarte slabe nu sunt scutite, pentru că sunt factori genetici, factori hormonali, factori vasculari, factori ce țin de igiena de viață – ce mănânci, ce porți, cu ce fel de tocuri te-ncalți – toate acestea contribuie sau întrețin celulita. Dar se poate reduce considerabil, prin slăbire, masaj, igienă alimentară, sport, haine potrivite și așa mai departe.
Legat tot de celulită, noi, mamele de fete, trebuie să mai ținem cont de un aspect: pe perioada copilăriei și a adolescenței, fetele să nu depășească un anumit număr de kilograme. Asta pentru că acele celule adipoase, adipocitele, care se înmulțesc în copilărie, le ducem cu noi și la maturitate, iar când slăbim, numărul lor nu se diminuează, ci doar își micșorează volumul.
Tema celulitei este însă mult prea exacerbată, din motive de marketing. Trebuie să accepți, la un moment dat, că genetic așa suntem construite. Sigur, perfecțiunea mă tentează și pe mine, dar am totuși alte direcții pe care aș aplica-o, mai degrabă.
Ca idee, să știi că de la francezi ne vine: primul articol dedicat celulitei a coincis cu perioada în care s-au scurtat fustele, iar corpul era mai expus. În Vogue beauté, în 1933, dacă nu mă înșel, a apărut primul articol al unui doctor, despre cum să scapi de celulită cu exerciții și să lupți împotriva sedentarismului, iar în 1923 s-a scris primul raport despre celulită.
Acea terminație “-ită” arată că e vorba de o stare inflamatorie. E cumva normal să ne preocupăm de celulită: cu cât ne dezgolim corpul mai mult, cu atât ne-am dori ca pielea să semene mai mult cu a unui bebeluș - dar trebuie să acceptăm, totuși, că suntem femei și că acest strat de țesut adipos ne ajută în perioadele în care ne manifestăm feminitatea în toată plenitudinea ei și are și rol protector, pentru că, dacă l-am subția foarte mult, am putea avea probleme grave de sănătate. Până și unii bărbați au celulită ”vizibilă”. Diferența este că la ei lobulii adipoși sunt dispuși oblic, la noi sunt perpendiculari pe suprafața cutanată, formând o proeminență în dermă, deci devin mai vizibili.
Cât de importantă este partea de imagine pentru starea de bine cu noi înșine?
Cred că ne lăsăm noi pe noi să ingerăm prea multe modele de perfecționism sau de perfecțiune în abstract. Uităm de istoricul nostru, de posibilitățile noastre, materiale, de timp, mentale, emoționale. Ni se vând modele și le preluăm, dar ce vedem noi pe coperțile revistelor e în mare parte prelucrat în Photoshop. Știu că în marea Britanie s-a și luat la un moment dat poziție împotriva prelucrării excesive și nerealiste a imaginilor.
Eu cred că echilibrul cu noi ține si de acceptarea a cum suntem și a ce suntem. Făcând toate lucrurile necesare, desigur. Pentru mine nu aspectul fizic e cel mai important, ci starea de sănătate. Eu am totuși o vârstă în care prioritățile mele sunt altele, nu perfecțiunea aspectului exterior.
Trecând la “piața de sport” din România, este o infuzie de oameni care au câteva luni de cursuri și se denumesc antrenori, nutriționiști, instructori etc. Cum găsește cineva, din masa de traineri și așa-ziși traineri, pe cel bun, pe cel calificat și care să i se și potrivească?
Oferta este largă, e-adevărat. Tocmai de aceea, piața serviciilor de fitness și nutriție se profesionalizează și crește în calitate și la noi în țară. Eu cred că e bine că e așa, pentru că o ofertă diversificată înseamnă, totuși, creșterea calității, deci mai mulți oameni care vor să facă sport, care vin să facă asta, mai mulți oameni mulțumiți.
Toate sălile de sport și toți instructorii cu conștiință de sine au pagini pe internet, au cursuri deschise pentru testare, postează tot felul de informații sau clipuri video – trebuie să empatizezi, să fie o chimie cu trainerul. Asta e cel mai important, pentru că nu e simplu să faci pe cineva, după o zi de muncă, să vină să depună un anumit efort fizic - și constant. Iar dacă simți că un trainer ajunge la tine, îți transmite ceva și te trage după el, e bine, mergi cu acela.
Care e interesul bucureștenilor pentru sport acum, față de acum cinci ani? Cum e pe categorii de vârstă?
Net mai mare! Pe toate categoriile de vârstă. Sigur că predomină intervalul 35 – 50 de ani, dar am avut plăcuta surpriză să văd și persoane, și bărbați și femei, trecute bine de 70 de ani, venind în sălile de sport. E bine să o facă însă sub supraveghere de specialitate, într-un anumit ritm, cadru, cu moderație.
Văd mai mulți pensionari în parcuri, la aparate, ceea ce e foarte bine.
Pe vremea când am început eu să alerg, acum câțiva ani buni, în parcuri eram noi și câinii. Acum nu doar că aleargă oamenii, dar pun și pe Facebook că aleargă, fiindcă azi, dacă nu arăți public, înseamnă că nu alergi! J E foarte bine și-așa, e bine să fie și alții “molipsiți”. Pentru că asta înseamnă și mai multă sănătate, și mai puține pastile înghițite, și mai puține spitale pline, mai puțini bani investiți în medicamente și terapii.
Oamenii au călătorit mult, au văzut acolo cum în străinătate se aleargă și se face sport inclusiv în pauza de prânz.
Folosești suplimente alimentare – vitamine, minerale, pudră proteică?
Nu. În afară de suplimentele cu fier pe care a trebuit să le iau din cauza anemiei, nu folosesc nimic. Nu sunt împotriva lor, pentru că spun din nou că promovez echilibrul. Dacă o persoană simte că are nevoie de ele și îi fac bine, poate să le ia. Funcționează inclusiv pe post de placebo, la mulți. Dar eu nu folosesc, am altă filosofie de viață.
Cele patru întrebări-fulger:
Mâncarea preferată? Iaurt cu afine!
Desert preferat, când îl mănânc?: Plăcintă cu brânză și stafide.
Două obiecte pe care le-ai lua cu tine pe o insulă semi-pustie? O minge și aparatul foto. Ca să postez pe Facebook! :D
Ce sport faci în vacanță? De toate. Alerg desculță pe nisip dimineața sau seara, fac exerciții pentru abdomen de pe șezlong. Dar nu înot! Am amintiri neplăcute din copilărie. :)
Cum te găsim?
Sunt peste tot! J Pe blog - http://www.dumitra.net/blog/, pe pagina de Facebook - https://www.facebook.com/Dumitranet?fref=ts. Lucrez în diferite medii și mă adaptez la practic toate situațiile. Dar nu vreau să fac o industrie din munca mea. Lucrez cu oameni pe care-i simt și care mă simt, la care ajung. Pentru că așa știu sigur că voi avea și rezultate. Mie îmi va face plăcere să lucrez cu ei, lor o să le facă plăcere să lucreze cu mine. Este un schimb energetic extraordinar, care e important pentru mine.
Ce nu te-am întrebat și-ai vrea să-mi spui?
Nu m-ai întrebat ce-o să fac la 70 de ani!
Ce-o să faci la 70 de ani?
Ce fac și-acum! O să am propria mea grădină și o să am și-o sală de sport în fundul livezii.
Foto: arhiva personala Dumitra Râșnoveanu
Complimente !!! Te apreciez mult si iti doresc sa ai doar succese imense pana si dupa 70 ani :)) Cu drag,Nico -Master Trainer Freestyler Romania, Trainer Nirvana Fitness – Fitness Nico -Ploiesti